Category: Uncategorized

noiembrie 13, 2020 by Ilioara 0 Comments

Emoționel – Dictionar al emotiilor pe intelesul copiilor – Propunere cadou #3

Salutare din nou! Iată că am ajuns la propunerea cu numărul 3 din seria cadourilor #diferite pentru copii, pentru sărbătorile de anul acesta. A ajuns de foarte departe la mine, mai exact din Oradea. Mama lui Emoționel este cea care și-a denumit blogul  Blogul mamelor fantastice. Cât de tare! Pentru că i-am cercetat munca şi chiar e fantastică. Petra Boantă, nu numai că s-a implicat în educaţia emoţională a copilului ei, ci a ales să împărtăşească şi cu alte mămici secretele ei. Astfel că, a creat un Dicţionar al emoţiilor pe înţelesul copiilor şi un personaj, Emoţionel, ce îi va familiariza cu acestea. Am deschis coletul primit de la ea şi am găsit 30 de cartonaşe cu emoţii, o cărticică de activităţi şi mi-a mai pus şi un semn de carte de care m-am bucurat tare mult.

Copiii au variante de joc cu aceste cartonaşe, propuneri pe care le vor regăsi în interiorul cutiei. De asemenea au şi un caiet de activităţi pentru a verifica cât mai multe informaţii reţinute, cu ajutorul unor provocări.

La o simplă căutare pe Google, produsele mamei lui Emoţionel pot fi găsite şi pe Emag. Ba chiar şi cu reduceri importante în weekendul de Black Friday, denumit Crazy Sale. Aşadar dacă doriţi să achiziţionaţi produsul la un preţ special, aici aveţi un link https://www.emag.ro/dictionar-al-emotiilor-pe-intelesul-copiilor-emotionel-32-pagini-01/pd/DJ6N02MBM/ . Iar pe Petra v-aş invita să o urmăriţi online, pentru că este o mămică activă şi e tot timpul în contact cu celelalte mămici fantastice care o urmăresc. https://www.facebook.com/MamaLuiEmotionel

martie 25, 2020 by Ilioara 0 Comments

Poveste despre Prietenie

Hai să aflăm povestea voastră!

Ilioara Arbune

Ce mai facem cu cei mici pe acasa? 

Recent am încarcat un video pe YouTube, cu o idee de activitate, un joc de rol pentru parinți și copii. Avem nevoie de foi de hârtie, creioane, imaginație, foarfece, banda adeziva, bețe de frigarui și chef de joaca. Va las aici povestea, poate doriți să o printați și sa o puneți în scenă, precum și linkul catre YouTube! 

Despre prietenie – Aventura lui Flo, Bubu si Ticu 

Eii si iata cum o sa va spun eu o poveste tare interesanta despre prietenie. A fost o data ca niciodata o prietenie adevarata. Ma rog, la inceput nu era atat de adevarata, nici nu stiu sigur daca era prietenie. Mai bine zis, Au fost o data ca niciodata Flo, Bubu si Ticu. Cel din urma era un catel tare nazbatios, Ticu, latra la oricine trecea pe strada, dar isi iubea tare mult stapanii si mai ales pe fiica cea mica a acestora, pe care o conducea la scoala.

 Bubu, era un papagal colorat, care evadase din cusca in care avea tot ce isi putea dori si bantuia orasul in lung si in lat, iar Flo, era o pisicuta draguta, usor alintata dar mereu avea sfaturi bune la ea. 

Stiu, veti spune ca nu ati vazut niciodata o prietenie intre un papagal, o pisicuta si un catel. Nici eu. Dar, haideti sa descoperim impreuna aventurile celor 3 ! 

intra  Ticu cantand :-  Ham ham ham , vai ce foame am , as roade un os, ca-s un fioros ! – apare si Flo, cu mersul leganat, asezandu-si fundita de la gat – Fioros, zici? Nu as spune, esti chiar un tip de treaba! si zboara si Bubu langa ei, usor obosit, tragandu-si sufletul, se uita la ceasul lui digital si spune – Pffffff, am zburat astazi 21 de km prin oras si nici urma de biscuiti! Chiar nimeni nu a scapat niciun biscuite pe strada ? Am gasit doar popcorn, o gogoasa, inghetata topita si o patratica de ciocolata, dar nici urma de biscuiti! 

Flo: Crezi ca e asa usor? Si copiii invata sa fie atenti, sa nu scape asa orice din mana! 

Din zare se vede un caine care latra si alearga spre ei, Flo se sperie foarte tare si se urca in primul copac care ii iese in cale! Cand acesta ajunge langa ei, Ticu, il cearta:

– Cum iti permiti, stimabilule, sa o sperii pe prietena mea? 

Cainele rade : Ha, ha, ha, de cand e un caine aparatorul pisicii? Ea trebuie latrata, fugarita si…

 Flo intervine : Niciodata prinsa! 

Cainele latra din nou si pleaca zicand : Ar trebui sa te transformi si tu intr-un motanel, mai Ticu, daca tot iubesti atat de mult pisicile.

Bubu: Bun, si ce ne facem acum ? Cum o ajutam pe Flo sa coboare?

Ticu: Chiar asa, Flo, poti cobori de acolo?

Flo: Pai nu prea as reusi, daca ma tarasc pur si simplu, voi fi plina de zgarieturi pana jos, daca ma arunc de aici, e posibil ca maine, sa ma doara genunchii, nici nu stiu cum sa fac, dar oare nu ma puteti ajuta?

Ticu: Te-as ajuta eu, dar cum ? 

Bubu: Te ajut si eu cumva!

Ticu: Si cum vei face asta? Crezi ca daca te urc pe umerii mei, vei ajunge la ea ? Eu nu cred, nu vezi ce mic esti ? Flo, ai vreo idee?

Flo: Nu prea am nicio idee,  dar cred ca esti cam pesimist. Dar, oare, voi dormi in copac in seara asta? si incepe sa planga.

Bubu: Stiu, am eu o idee! Vom inchide toti ochii si ne vom concentra, sa creem o conexiune intre noi! 

Ticu: Ce e aia conexiune?

Bubu: Adica o legatura, un fel de sfoara invizibila, adica un plan!

Flo: Hmmm, bine, hai, inchidem ochii! Crezi ca ceva invizibil ne va ajuta sa o dam pe Flo jos din copac? 

Atunci, ca printr-o minune, Bubu, papagalul cel mic, reusi sa il ridice pe Ticu, de umeri,  in dreptul lui Flo, acesta, o lua in brate si Bubu ii lasa usor pe sol. Exact ca o pereche de aripi invizibile, dar foarte puternice, parea ca Ticu tocmai ce zburase.

Cei doi au ramas fara cuvinte, foarte impresionati de puterea lui Bubu, au reusit doar sa il imbratiseze si sa ii multumeasca pentru ajutor.

Din ziua aceea, cei 3 au facut un pact de prietenie si  sunt nedespartiti. Sa vedeti ce aventura au avut, cand a ramas Bubu suspendat pe o creanga de copac, dar impreuna au trecut peste toate…si inca sunt prieteni! Unii foarte buni!

Si au mai invatat ceva, niciodata sa nu te indoiesti de super-puterile celor din jur ! Fiecare are una ! 

 

#StațiAcasă

Dă mai departe